logo

Accesul la educaţie timpurie s-a dublat în Moldova, UNICEF


https://www.ipn.md/ro/accesul-la-educatie-timpurie-s-a-dublat-in-moldova-unicef-7967_1020418.html

Moldova este una din ţările cu cele mai bune rezultate din spaţiul post-sovietic în ceea ce priveşte accesul la serviciile de educaţie timpurie. Potrivit unui studiu realizat de UNICEF în 6 state, începând cu 2002, accesul la educaţie timpurie în Moldova s-a dublat şi a atins cifra de 84%, transmite IPN.

Reprezentantul UNICEF în Republica Moldova, Nune Mangasaryan, a felicitat Guvernul Republicii Moldova pentru aceste rezultate, dar a spus că anumite probleme se menţin şi trebuie soluţionate, cum ar fi discrepanţa dintre mediul rural şi urban privind accesul la educaţie. Mai mult de o pătrime dintre copiii de vârstă preşcolară de la sate nu au acces la educaţie timpurie de calitate, comparativ cu accesul universal la oraş. Dificultăţi de incluziune a copiilor în sistemul de învăţământ întâlnesc în special familiile cu mulţi copii, din păturile social-vulnerabile, dar şi familiile unor minorităţi etnice.

„Educarea timpurie a copiilor este ireversibilă şi dacă pierdem acest element de educare, atunci copilul nu va reuşi să atingă performanţe la o vârstă avansată. Trebuie să facem tot posibilul să valorificăm potenţialul copiilor cu vârsta între 0 şi 6 ani”, a spus reprezentantul UNICEF.

Potrivit studiului, Moldova este un model la capitolul aplicării inovaţiilor, cum ar fi mentoratul, care presupune oferirea suportului pentru educatori la locul de muncă, ca metodele de lucru cu copiii să devină mai prietenoase şi să răspundă necesităţilor acestora. Autorii studiului au venit şi cu recomandări de viitor, cum ar fi realizarea unor politici echitabile care să asigure accesul egal la servicii de educaţie timpurie, îmbunătăţirea programelor de educaţie timpurie, instruirea specialiştilor şi elaborarea politicilor de finanţare în corespundere cu necesităţile copiilor, în special a celor vulnerabili.

Guvernul României a investit 23 de milioane de euro în reparaţia şi modernizarea a 700 de grădiniţe din Moldova. Prezent la eveniment, ambasadorul român Marius Lazurca a menţionat că fiecare euro investit este cu folos pentru că de un mediu favorabil pentru educaţie depinde viitorul copiilor. Oficialul a amintit şi despre cele 100 de microbuze oferite şcolilor şi a spus că autorităţile române vor continua să ajute Republica Moldova în procesul de modernizare a sistemului educaţiei, ca aceasta să corespundă cerinţelor şi nevoilor copiilor.