logo

ACC anunţă că scurgerile din strada Belinschi nu sunt cauzate de vreo avarie de conductă


https://www.ipn.md/ro/acc-anunta-ca-scurgerile-din-strada-belinschi-nu-sunt-cauzate-7967_1001994.html

Furnizorul de apă din capitală, „Apă-Canal Chişinău”, informează că şuvoiul de apă care a putut fi observat miercuri, 5 decembrie, în strada Belinschi din sectorul Buiucani nu are la origine vreo avarie de conductă, ci este rezultatul unor lucrări de testare şi spălare a noului apeduct, la edificarea căruia s-a lucrat mai multe luni, transmite Info-Prim Neo. „Apa urma să se deverseze în sistemul de canalizare, dar din cauza presiunii înalte, furtunul a cedat, iar apa s-a revărsat şi pe trotuar. Apa deversată este tehnologică, prin urmare, nu este vorba despre o scurgere de apă, ci despre spălarea reţelelor noi, proces tehnologic necesar înainte de darea în exploatare a noului apeduct. În prezent se munceşte pe ultima sută de metri, zilnic fiind programate zeci de testări a ţevilor şi a utilajului instalat. Proiectul a costat Primăria aproximativ 10 milioane de lei. Dispeceratul central al SA „Apa-Canal Chişinău” anunţă că pe 7 decembrie, în scopul executării lucrărilor de racordare a apeductului nou, de la ora 09.00 şi până la ora 18.00 va fi sistată alimentarea cu apă a reţelelor str. V. Belinski, de la str. I. Creangă până la str. I. Pelivan, străzile A. Donici, A. Rahmaninov, S. Lunchevici. De asemenea, pe 7 decembrie, de la ora 09.00, şi până pe 8 decembrie, ora 09.00, nu va fi apă pe str. V. Belinski, de la str. 27 Martie 1918 până la str. Bariera Sculeni, str. 27 Martie 1918 de la str. Milano până la str. V. Belinski. În altă ordine de idei, SA „Apă-Canal Chişinău” informează că pe 6 decembrie, de la ora 09.00 până la ora 14.00, va fi sistată alimentarea cu apă a reţelelor din bd. Moscova, 5.