logo

ACC a prelevat peste 12 mii de probe de apă potabilă în luna iulie


https://www.ipn.md/ro/acc-a-prelevat-peste-12-mii-de-probe-de-apa-potabila-in-luna-iulie-7967_1036217.html

Specialiștii SA „Apă-Canal Chișinău” au prelevat pe parcursul lunii iulie peste 12 mii de probe de apă potabilă din diferite surse. Înainte de pomparea în rețeaua de distribuție a municipiul Chișinău, calitatea apei este testată zilnic la peste 25 de parametri fizico-chimici și bacteriologici, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, furnizorul menționează că probe de apă au fost prelevate din fluviul Nistru, din punctele de recepție a apei la etapele de tratare a Stației de tratare din Chișinău și Stația de apă Nistru. La fel, probe au fost preluate din rezervoarele de apă potabilă, rețeaua centralizată de distribuție a municipiului Chișinău, din fântânile arteziene și fântânile cu izvor local, aflate în gestiunea ACC. specialiștii au testat și calitatea apei din apeductele nou-construite, care ulterior se conectează la sistemul centralizat municipal, după înlăturarea scurgerilor, a plângerilor clienților, de la agenți economici și persoane fizice etc.

În total, de către laboratoarele ACC au fost prelevate 12 094 de probe și efectuate 22 249 de încercări fizico-chimice și 1589 de încercări bacteriologice. Calitatea apei este monitorizată zilnic prin intermediul a două laboratoare, și anume, Laboratorul Stației de apă Nistru și Laboratorul apă potabilă ambele fiind acreditate, în conformitate cu cerințele standardelor internaționale.

Rezultatele investigațiilor fizico-chimice și bacteriologice ale apei potabile distribuite în rețeaua centralizată de alimentare cu apă, sunt publicate trimestrial pe site-ul întreprinderii www.acc.md.