logo

ACC a creat a comisie specială de lucru cu clienţii


https://www.ipn.md/ro/acc-a-creat-a-comisie-speciala-de-lucru-cu-clientii-7967_958378.html

SA Apă-Canal Chişinău a creat o Comisie pentru examinarea încălcărilor la evidenţa prestării serviciilor de alimentare cu apă şi consumul de apă. Scopul acesteia este îmbunătăţirea lucrului cu clienţii în ce priveşte transparenţa la adoptarea deciziilor de influenţă asupra clienţilor, care au comis încălcări ale evidenţei consumului de apă. Potrivit lui Serghei Dovjenko, şeful Direcţiei relaţii cu clienţii a ACC, citat de Info-Prim Neo, în componenţa comisiei au fost cooptaţi specialişti din diferite domenii – ingineri, jurişti, economişti, etc. Obiectivul principal al comisiei îl constituie elucidarea diferitor situaţii, cauzate de diverse încălcări: deteriorarea sigiliilor la aparatele de evidenţă şi control, montarea vanelor de alimentare cu apă la branşamente, branşarea neautorizată la reţelele de alimentare cu apă şi canalizare, neadoptarea de către client a măsurilor de eliminare a scurgerilor de la reţelele aflate in proprietate, etc. La fiecare şedinţă a comisiei sunt invitaţi reprezentanţi ai clienţilor, care vin cu argumente proprii referitor la devierile de la evidenţa consumului de apă. După o analiză detaliată a fiecărui caz în parte se adoptă o decizie referitor la aplicarea unuia din punctele „Regulamentului Provizoriu de prestare a serviciilor obşteşti (comunale) de alimentare cu apă şi canalizare in municipiul Chişinău”, decizia respectivă fiind adusă la cunoştinţa clientului. Primul succes îl constituie apropierea şi participarea clientului la aprecierea acţiunilor sale referitor la evidenţa volumelor de apă consumate, a precizat Dovjenko, citat de Info-Prim Neo.