Academia de Şah a Moldovei dezvoltă şahul de amatori
https://www.ipn.md/ro/academia-de-sah-a-moldovei-dezvolta-sahul-de-amatori-7967_996082.html
Academia de Şah a Moldovei dezvoltă şahul de amatori în cadrul unor turnee categorizate, la care participă diferiţi amatori de şah din ţară. Astăzi, 25 februarie, s-a desfăşurat, în premieră, „Cupa Ambasadelor 2012” la care au participat reprezentanţi ai ambasadei României şi Belarusi în Moldova, precum şi reprezentanţi ai Programului Naţiunilor Unite pentru Detvoltare, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit preşedintelui Academiei, Marele Maestru Viorel Iordăchescu, scopul acestor turnee este de a dezvolta şahul de amati, de a stabili relaţii între amatorii de şah şi de a oferi acestora plăcerea reală a concurenţei. Totodată, Viorel Iordăchescu speră că în urma organizarii acestor turnee amatorii de şah, partipanţi la aceste activităţi, vor contribui financiar la promovarea şahului în rândul copiilor din mediul rural.
Organizatorii afirmă că pe lângă „Cupa Businessmanilor”, „Cupa Ambasadelor” se preconizează a se desfăşura în luna aprilie şi „Cupa Băncilor”. Înscrierea la aceste turnee este contra-plată, mijloacele financiare fiind investite în dezvoltarea şahului în rândul copiilor.
Participanţilor li se oferă premii simbolice din partea Academiei de Şah din Moldova, iar câştigatorilor le vor fi înmânate cupe.
Iniţiativa acestor turnee a apărut în urma unui sondaj, rezultatele căruia au arătat că mai mulţi oameni de afaceri şi reprezentanţi ai diferitor instituţii de prestigiu îşi doresc să joace şah în afara programului. Aceştia susţin că nu au nici timp, dar nici nu ştiu unde să gasescă parteneri de joc, astfel turneele organizate de Academia de Şah le oferă această posibilitate.
Pe data de 18 februarie a fost organizată „Cupa Businessmanilor”, care urmează a avea o umrătoare ediţie pe data de 18 martie.