logo

Absolvenții USMF „Nicolae Testemiţanu” au depus jurământul


https://www.ipn.md/ro/absolventii-usmf-nicolae-testemitanu-au-depus-juramantul-7967_1042296.html

Aproape o mie de absolvenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” au depus marți, 12 iunie, jurământul de medic și farmacist în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Național „Nicolae Sulac”, transmite IPN.

„Dragi absolvenți ai promoției 2018, ați finalizat cu succes prima etapă de formare ca medici și farmaciști devenind astfel reprezentanți ai unei profesii umane deosebite, care necesită cunoștințe temeinice și abilități practice bine dezvoltate, iar pe lângă aceasta, dăruire totală, responsabilitate și spirit de sacrificiu”, a notat rectorul USMF, Ion Ababii.

Potrivit rectorului, diploma de licență le oferă studenților dreptul de a-și continua studiile prin rezidențiat sau să angajeze în câmpul muncii în sistemul autohton de sănătate, conform cadrului ocupațional. De asemenea, aceștia au posibilitatea să-și continue studiile și peste hotare, în condițiile în care diploma de studii integrate a USMF este recunoscută în absoluta majoritate a țărilor. Ion Ababii a mai spus că cei mai mulți studenți provin din mediul rural și anume în instituțiile medicale din țară tinerii specialiști sunt așteptați pentru a acorda asistență medicală și farmaceutică celor care le-au dat viață, i-au educat și au contribuit la formarea lor.

„Vom depune eforturi considerabile ca să vă regăsiți într-un sistem sanitar cu o infrastructură dezvoltată, cu salarii decente și cu grijă față de oameni, în care să profesați onorabil”, a declarat președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului, Valentina Buliga.

Ministra educației, culturii și cercetării, Monica Babuc, a spus că este o bucurie imensă să vezi un număr atât de mare de studenți ajunși la o finalitate a unui exercițiu de studiu foarte complicat. „Astăzi dumneavoastră ați devenit absolvenții unei instituții de mare prestigiu și care are în palmaresul său extraordinare cadre medicale, cu care se poate mândri orice țară”, a spus Monica Babuc, îndemnând tinerii să-ți găsească rostul în Republica Moldova.

„Dragi absolvenți, ați ales un drum cu sens unic și acest drum nu este deloc ușor, este plin de urcușuri, dar nu sunt ocolite și coborâșurile. Cu toate acestea, vreau să vă asigur cu toată responsabilitatea că ministerul va depune efort maxim pentru a face acest drum mai ușor prin crearea unor condiții demne de muncă”, a menționat Svetlana Cebotari, ministra sănătății, muncii și protecției sociale.

Ana-Maria Ghilaș, absolventă, spune că și-a făcut studiile la specialitatea sănătate publică și în cei șase ani, probabil, depunerea jurământului a fost unul dintre cele mai așteptate evenimente. Tânăra afirmă că este foarte fericită. Pasul următor este unui dificil, și anume urmează să hotărască cu privire la continuarea studiilor, dar și angajarea în câmpul muncii. Absolventa afirmă că se vede în viitor în sistemul public, chiar dacă salariile nu sunt tocmai bune.

Absolventa Iulia Isacov spune că este o zi deosebită pentru ea, pentru că anii de studii au fost foarte grei și a fost depusă multă muncă. Absolvind stomatologia, urmează să-și continue activitatea într-o clinică privată, unde contează pe un salariu mai mare, dar și pe echipamente mai bune decât în instituțiile medicală de stat. „Ca tânăr specialist, vrei să lucrezi cu ceea ce este mai modern, să le oferi pacienților tăi servicii de o calitate cât mai înaltă și, respectiv, să fii remunerat pentru că de asta depinde dezvoltarea noastră de mai departe. Orice curs, orice formare continuă costă și nu putem face asta fără un suport financiar”, a mai spus absolventa.

Un alt absolvent, Victor Marcăuțan, afirmă că după anii de studii la stomatologie planifică să se angajeze, însă nu aici în țară, ci peste hotare pentru că aici, acasă, sunt mai puține avantaje și oportunități, iar în afară are mai multe perspective. Tânărul spune că are planuri să plece pentru început în România, iar ulterior să emigreze în alte state europene sau chiar în SUA.

Anul acesta au absolvit Universitatea „Nicolae Testemiţanu” 992 de studenți, dintre care 292 sunt veniți din 13 țări străine. Din numărul total de absolvenți, 450 sunt la medicină generală și 105 la stomatologie. Ceilalți au absolvit farmaceutică și medicină preventivă.