logo

Absolvenţii care au picat BAC-ul vor primi o adeverinţă specială


https://www.ipn.md/ro/absolventii-care-au-picat-bac-ul-vor-primi-o-adeverinta-7967_991757.html

Absolvenţilor care nu au susţinut unul sau mai multe examene de bacalaureat li se vor elibera adeverinţe speciale, în baza cărora vor putea fi admişi la studii în liceele profesionale şi şcolile de meserii. Despre aceasta a anunţat, marţi, ministrul educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, după o întrevedere cu directorul Departamentului educaţie din UTA Găgăuzia, Vera Balova, şi cu viceguvernatorul regiunii, Nicolae Stoianov, transmite Info-Prim Neo. Mihail Şleahtiţchi a declarat că adeverinţele speciale vor fi eliberate la solicitare. Acestea vor confirma faptul că elevul a absolvit etapa liceală, însă nu a susţinut un examen de bacalaureat, pe care va trebui să-l dea repetat în sesiunea din anul viitor. Cei doi reprezentanţi din Găgăuzia au venit la Chişinău să discute pe marginea situaţiei absolvenţilor găgăuzi, care au picat în număr mare testul la limba română. Viceguvernatorul Găgăuziei, Nicolae Stoianov, a declarat că decizia anunţată de ministru nu este cea aşteptată, dar va fi respectată. La fel ca şi în cazul altor absolvenţi din republică care au picat teste la BAC, absolvenţii găgăuzi cu calificarea „insuficient” la română nu vor putea candida în acest an pentru un loc la facultate. Vor putea, însă, face acest lucru la anul, dacă vor demonstra o performanţă academică mai bună. Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Educaţiei, de asemenea, s-a propus crearea unui grup de lucru, investit cu responsabilitatea eficientizării procesului de predare/ învăţare/ evaluare a limbii şi literaturii române în UTA Găgăuzia, ţinând cont de mediul lingvistic specific regiunii, impropriu limbii române, de calitatea aplicării instrumentarului metodologic şi, nu în ultimul rând, de nivelul de pregătire al cadrelor didactice respective. În total în Republica Moldova nu au susţinut unul din examenele de bacalaureat circa 4000 de elevi, 1000 dintre care nu s-au prezentat la examen.