logo

Abecedar în dar pentru copiii care merg în clasa I-a


https://www.ipn.md/ro/abecedar-in-dar-pentru-copiii-care-merg-in-clasa-i-a-7967_1043459.html

Copiii care merg în clasa întâi vor primi în dar câte un abecedar, primul lor manual școlar. Anul acesta, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a procurat 34 de mii de exemplare. De asemenea, au fost achiziționate opt mii de exemplare de „Букварь”, care urmează să ajungă la copiii de limbă rusă.

Un abecedar a costat statul 42 de lei, iar un „Букварь” – 48 de lei. Cheltuielile totale sunt de peste 1,8 milioane de lei.

Valentina Gaiciuc, consultant principal în cadrul Direcției învățământ general, a declarat pentru IPN că deocamdată nu se cunoaște numărul exact al copiilor care vor merge anul acesta în clasa întâi, pe motiv că ultima etapă de înscriere la școală se încheie în luna august. Estimativ, cifra va fi aproximativ aceeași ca și în anul trecut –36 de mii de elevi.

Autoritățile din educație estimează că numărul elevilor anul acesta nu va fi foarte diferit de cel din anul de studii 2017-2018, când în clasele I-XII-a erau 334 de mii de copii. Potrivit deciziei Guvernului, toți elevii din clasele I-IX-a vor primi gratuit manualele necesare, iar în clasele liceale de manuale gratuite vor beneficia copiii din familii defavorizate.