A solicitat ajutor târându-se pe stradă
https://www.ipn.md/ro/a-solicitat-ajutor-tarandu-se-pe-strada-7967_981142.html
O femeie riscă să rămână fără picioare din cauza degerăturilor suferite acum câteva zile. Femeia a apelat după ajutor abia miercuri, 10 martie.
Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Anatol Proca, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că femeia, de 54 de ani, cu degerături severe ale labelor picioarelor, cu gangrenă, se târa pe str. Scoreni, solicitând ajutor. Cineva din trecători a chemat ambulanţa, care a transportat femeia la spital.
O altă femeie, de 49 de ani, aflată în stare de ebrietate şi hipotermie generală, a fost ridicată de echipajul Salvării de pe bd. Mircea cel Bătrân şi transportată la spital.
În stare extrem de gravă a fost internat în secţia reanimare a Spitalului de Urgenţă un bărbat, de 40 de ani, care a căzut în cap de la înălţimea de aproximativ 4 metri. Bărbatul, aflat sub influenţa alcoolului, a căzut de pe o scară, în timp ce lucra la acoperişul unui şantier de pe plaja din or. Vatra. Într-un moment, el a lunecat şi a căzut în cap, suferind contuzie cerebrală şi hematom în regiunea occipitală. La faţa locului s-a deplasat echipa de reanimatologi, care a transportat victima la spital.
Două colege de lucru, în vârstă de 50 de ani, dintr-un oficiu situat pe str. Uzinelor, au luat masa împreună, delectându-se cu varză murată prăjită. După masă, ele s-au simţit rău, au chemat ambulanţa şi poliţia, anunţând că un coleg de serviciu le-a presurat în mâncare o substanţă toxică. Femeile au fost internate la spital pentru a exclude o eventuală otrăvire.
Alte două femei, de 50 de ani, au băut diverse medicamente cu scop de sinucidere şi au fost transportate în secţia toxicologie a spitalului „Sfânta Treime”.
Un bărbat, de 52 de ani, cu patima băutului, a încurcat, intenţionat sau nu, sticlele şi a băut o substanţă pentru otrăvirea insectelor. El a fost găsit mort de mama lui, care a chemat ambulanţa şi poliţia.
Miercuri ziua şi în noaptea spre joi, echipajele de pe ambulanţele din capitală s-au deplasat la 783 de adrese, înregistrând 85 cazuri de infecţii virale acute, 4 gripe, 56 cazuri de traumatism, 3 infarcte miocardice şi 12 ictusuri cerebrale.