logo

A patra zi de grevă a foamei. Kalinin: Votați pentru viitorul copiilor, pentru statalitate


https://www.ipn.md/ro/a-patra-zi-de-greva-a-foamei-kalinin-votati-8011_1082944.html

Pe 11 iulie, cetățenii trebuie să voteze cu inima pentru viitorul copiilor, pentru statalitate și pentru pedepsirea corupților. Prin votul lor, oamenii au posibilitatea să salveze țara, după ce 30 de ani la rând au făcut alegeri greșite. O declară liderul Partidului Regiunilor, Alexandr Kalinin, la a patra zi de grevă a foamei în semn de solidaritate cu angajații Căii Ferate, care nu și-au primit salariile de mai bine de jumătate de an, transmite IPN.

Alexandr Kalinin a menționat că, „spre regret, membrii actualului Guvern, format de Igor Dodon, nu sunt interesați de problemele cetățenilor”. Lor nu le pasă de situația angajaților CFM, care nu mai au cu să-și întrețină familiile, au accesat credite și abia o mai duc de pe o zi pe alta. „Vreau să mă adresez angajaților CFM: Stimați cetățeni, tot ce se întâmplă e furtul banilor voștri. Voi munciți gratuit și nu vă veți primi banii. De ce spun asta? Pentru că ieri, de noi s-au apropiat niște funcționari ai CFM care ne-au spus că nu are rost greva foamei pentru că problema este soluționată. Mai exact, sunt semnate toate actele, potrivit cărora Calea Ferată este deja vândută unei companii românești”, susține Kalinin.

Potrivit lui, fiecare funcționar va purta răspundere pentru fărădelegile admise și pentru fiecare bănuț furat din banii publici. El a făcut apel către Vladimir Voronin să se retragă din blocul creat cu socialiștii. Dacă o va face, în opinia sa, Vladimir Voronin poate deveni erou național.

Liderul Partidului Regiunilor a declarat că, atunci când va ajunge, împreună cu colegii săi, în Parlament, vor lupta pentru a le ridicată imunitatea deputaților certați cu legea. Vor lupta pentru consolidarea societății, pentru statalitate, pentru cooperarea cu Federația Rusă, dar și pentru declararea limbii ruse a doua limbă de stat. Potrivit lui, cetățenii își doresc la conducere patrioți adevărați, oameni onești, care să le soluționeze problemele, indiferent că reprezintă dreapta sau de stânga eșichierului politic.

Serghei Pașcov, vicepreședinte al Partidului Regiunilorle-a mulțumit celor care îi susțin și celor care nu au cedat presiunilor. El spune că formațiunea va implementa un program amplu și va obține ca fiecare care a fraudat banii publici să fie pedepsit. Pașcov a mai spus că echipa sa nu candidează pentru a obține imunitate parlamentară. Ba chiar va renunța la ea din start. Acesta a îndemnat oamenii la consolidare, pentru a asigura dezvoltarea. El a îndemnat alegătorii să voteze pentru viitorul copiilor.

Greva foamei continuă.