logo

A omorât trei oameni, iar apoi a incendiat locuința


https://www.ipn.md/ro/a-omorat-trei-oameni-iar-apoi-a-incendiat-locuinta-7967_1070817.html

Cadavrele a doi bărbați și a unei femei au fost depistate în această dimineață, 15 ianuarie, într-o locuință incendiată din municipiul Bălți. Oamenii legii au reușit să rețină un bărbat suspectat de omorul celor trei, iar apoi incendierea casei, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, victimele s-au dovedit a fi o femeie în vârstă de 35 de ani și doi bărbați în vârstă de aproximativ 44 de ani. Oamenii legii au depistat pe corpul celor trei semne de moarte violentă.

Suspectul de comiterea triplului omor a fost reținut. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 21 de ani, originar din Tiraspol. Acesta este reținut pentru 72 de ore și riscă de la 15 la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.