Pentru autoritățile Republicii Moldova prioritatea de bază în calea integrării europene este implementarea în totalitate a Acordului de Asociere. Declaraţia a fost făcută de președintele Parlamentului Andrian Candu în deschiderea celei de-a IV-a reuniuni a Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova, care se desfășoară la Chișinău, transmite IPN.
Andrian Candu a amintit că pentru 2017 a fost aprobat un plan de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere. „Suntem siguri că până la sfârșitul acestui an, în cele două sesiuni pe care noi le avem în Parlament, vom executa întocmai planul de acţiuni. Ca prioritate pentru noi rămâne sistemul financiar-bancar, reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei şi integritatea, mediul de afaceri, domeniul energetic”, a declarat Andrian Candu.
Mihai Ghimpu, copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova, a spus că majoritatea parlamentară de la Chişinău este decisă să promoveze cu fermitate Acordul de Asociere. Potrivit deputatului, accelerarea avansării pe calea integrării europene rămâne obiectivul principal al Parlamentului Republicii Moldova. „Integrarea europeană rămâne cea mai viabilă soluţie pentru Republica Moldova, ea aduce beneficii palpabile şi valoroase”, a spus Ghimpu.
Europarlamentarul Andi Cristea, copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova, a menționat că Parlamentul European recunoaște eforturile Guvernului pentru implementarea reformelor asumate. „Ne dorim un efort suplimentar în domenii esenţiale precum justiţia, lupta împotriva corupţiei, sectorul mass-media şi mediul de afaceri. Ceea ce ţine de schimbarea sistemului electoral, care este un subiect de actualitate acum aici, la Chişinău, cred că decizia politică care urmează să fie luată trebuie să ţină cont de comentariile comisiei de la Veneţia”, a precizat Cristea.
Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova se reunește de două ori pe an, la Bruxelles și Chișinău. Reuniunea a IV-a, care are loc astăzi, 22 mai, la Chișinău, are pe agendă subiecte legate de reformele din domenii precum justiția, combaterea corupției, administrația publică, sistemul electoral, libertatea mass-media.