A intrat în vigoare decizia CMC privind majorarea cuantumului sumei alocate pentru alimentaţia gratuită a elevilor din capitală
https://www.ipn.md/ro/a-intrat-in-vigoare-decizia-cmc-privind-majorarea-cuantumului-sumei-alocate-pent-7967_958494.html
La 23 martie a intrat în vigoare decizia Consiliului municipal Chişinău (CMC) privind majorarea de la 7 la 15 lei pe zi pentru alimentaţia gratuită a elevilor din şcolile auxiliare ale capitalei.
Potrivit Serviciului relaţii publice a Primăriei Chişinău, decizia CMC vizează 225 de elevi de la Şcoala auxiliară nr.7 şi Liceul tehnologic pentru copii cu vedere slabă. Pentru alimentaţia acestora vor fi alocaţi în total 414,1 mii lei anual.
Cuantumurile pentru alimentaţia copiilor din celelalte tipuri de instituţii educaţionale preşcolare şi preuniversitare rămân la nivelul stabilit de CMC în ianuarie curent.
Pentru elevii din şcolile primare, gimnazii, şcoli medii de cultură generală şi licee sunt prevăzuţi 3 lei pentru micul dejun. De aceeaşi sumă pentru micul dejun vor beneficia 6 000 elevi din clasele V-IX din familii social defavorizate, în baza listelor aprobate de către Direcţia municipală educaţie, ştiinţă, tineret şi sport. Totodată, 10% din elevii din familiile social defavorizate, care frecventează grupa cu program prelungit vor lua micul dejun şi prânzul cald în valoare de 7 lei.
De asemenea, pentru elevii din şcolile internat de cultură generală şi şcolile internat cu regim special vor fi alocaţi 15 lei pe zi, pentru elevii cazaţi în internat şi 12,5 lei pentru elevii necazaţi în internat.
Elevii din cadrul liceului municipal cu profil sportiv şi clasele cu profil sportiv din instituţiile preuniversitare vor beneficia de 8,9 lei pe zi pentru elevii claselor I-III, 13 lei - pentru elevii claselor IV-VI, 16 lei - pentru elevii claselor VII-VIII şi 19 lei - pentru elevii claselor IX-XII.
Pentru copiii contaminaţi cu tuberculoză din grădiniţele speciale şi grupele sanatoriale cuantumul alimentaţiei gratuite va fi de 18 lei pe zi, iar pentru copiii cu handicap mintal şi fizic din grădiniţele speciale - 11 lei pe zi.