logo

A început vaccinarea copiilor din localităţile afectate de inundaţii contra hepatitei virale A


https://www.ipn.md/ro/a-inceput-vaccinarea-copiilor-din-localitatile-afectate-de-inundatii-contra-hepa-7967_971434.html

Marţi, 9 septembrie, a început vaccinarea copiilor din localităţile afectate de inundaţii contra hepatitei virale A. În cadrul aceleiaşi campanii sunt vaccinaţi copii din instituţiile rezidenţiale de îngrijire. Vicedirectorul Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic Medicină Preventivă (CNŞPMP), Constantin Spânu, a declarat pentru Info-Prim Neo că vor fi vaccinaţi, în primul rând, copiii din şcolile de tip închis (orfelinate, internate) din municipiul Chişinău şi copiii din localităţile afectate de inundaţii din raionul Briceni. Sunt vaccinaţi copiii cu vârsta între 7 şi 14 ani. Procedura are loc în cabinetele medicale din incinta şcolilor, cu participarea lucrătorilor medicali din teritoriu. Constantin Spânu susţine că vaccinul contra hepatitei virale A este lipsit de efecte adverse, iar gradul de protecţie atinge 94-96%. Acţiunea vaccinului poate fi mărită dacă se realizează în paralel cu celelalte măsuri de profilaxie şi antiepidemice generale şi individuale. Cu alte cuvinte, este necesară respectatarea regulilor igienice elementare, cum ar fi: spălatul frecvent pe mâini, consumul apei potabile garantate, menţinerea curăţeniei în şcoli şi teritoriile adiacente ş.a. CNŞPMP dispune de 5 mii de doze de vaccin - donaţie din partea Biroului de Relaţii Bilaterale al Comandamentului European al Forţelor Armate SUA . Potrivit vicedirectorului centrului, necesitatea de vaccinare este, însă, mai mare. Centrul a încercat prin diferite canale să găsească mijloace pentru procurarea unei cantităţi mai mari de vaccin, apelând şi la Compania Naţională pentru Asigurări în Sănătătate. Posibil, pe parcurs, să fie achiziţionate doze suplimentare şi atunci spectrul de acoperire cu vaccin va fi mai mare, a menţionat Constantin Spânu. Anterior, Ministerul Sănătăţii a anunţat că vor fi supuşi vaccinării circa 60 mii de copii, inclusiv 15 mii din zonele de est ale republicii. Ministrul sănătăţii, Larisa Catrinici, a declarat atunci că, în cazul în care nu vor fi găsite surse financiare externe, banii vor fi alocaţi de către minister. Costul unui vaccin contra hepatitei virale A este de circa 20 dolari SUA.