logo

A început înregistrarea concurenţilor electorali pentru alegerile din 30 noiembrie


https://www.ipn.md/ro/a-inceput-inregistrarea-concurentilor-electorali-pentru-alegerile-din-30-noiembr-7965_1015667.html

Comisia Electorală Centrală (CEC) a dat startul înregistrării concurenţilor electorali pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. În dimineaţa zilei de 3 octombrie, prima zi de înregistrare, actele au fost depuse de mai multe partide politice, transmite IPN.

Primele partide care şi-au depus dosarul de înregistrare sunt Partidul Comuniştilor, Partidul Democrat, Partidul Comunist Reformator, Partidul Socialiştilor, Partidul Naţional Liberal, Mişcarea Populară Antimafie, Partidul Liberal Democrat, Partidul Popular şi Partidul Liberal.

Grupul liberal-democraţilor a fost condus de deputatul Valeriu Streleţ. În privinţa zvonurilor că Iurie Leancă ar fi venit cu propria listă de candidaţi, Streleţ a declarat că „sunt doar poziţionări fireşti ale unor colegi nemulţumiţi că nu au încăput pe lista PLDM”. Totodată, Valeriu Streleţ a declarat că are deplina siguranţă că PLDM va avea un număr important de mandate, o victorie cu nu mai puţin de 35 de mandate, prin care va oferi celorlalte partide democratice o platformă puternică pentru o coaliţie pro-europeană.

„Suntem primii în ordinea înregistrării şi vom fi primii după alegeri”, a declarat presei deputatul comunist Artur Reşetnicov.  Acesta a menţionat că PCRM îşi propune să obţină un număr suficient de mandate pentru a putea guverna în următorii 4 ani.

Liderul Partidului Popular, Alexandru Oleinic, a spus că simbolul partidului este mărul, scopul fiind „să-i bată măr” pe toţi ceilalţi concurenţi electorali.

Deputatul democrat Sergiu Sârbu a declarat că a depus actele având siguranţa că clasa politică din Moldova va fi reformată, iar PDM a început acest lucru printr-o listă aleasă democratic de către aproape 100 de mii de membri şi susţinători ai partidului. Totodată, Sergiu Sârbu a adăugat că în cadrul acestui exerciţiu, fiind primul de tipul său în Moldova, au fost mici probleme şi au fost necesare unele ajustări din partea Biroului politic al partidului.

Deputatul liberal Valeriu Munteanu a spus că pe lista PL sunt 35 de femei şi 31 de tineri sub 35 de ani.

Preşedintele CEC, Iurie Ciocan, a anunţat că tragerea la sorţi pentru ordinea partidelor în buletinele de vot va avea loc la ora 17.00.

Vizavi de sediul CEC, Asociaţia Contra Corupţiei a organizat o acţiune împotriva candidaţilor corupţi. Membrii asociaţiei au cerut CEC să nu-l înregistreze pe Vlad Filat, liderul PLDM, demis anterior din funcţia de premier pe motive de corupţie. Radu Soltan, ofiţerul de presă al asociaţiei a declarat pentru IPN că acţiunea nu este îndreptată împotriva vreunui partid, ci împotriva persoanelor corupte. Acesta a adăugat că asociaţia susţine vectorul pro-european al Republicii Moldova.