logo

A fost votat raportul privind revizuirea Politicii Europene de Vecinătate


https://www.ipn.md/ro/a-fost-votat-raportul-privind-revizuirea-politicii-europene-de-vecinatate-7965_1021337.html

Parlamentul European a adoptat joi, 9 iulie, în sesiune plenară la Strasbourg, raportul privind revizuirea Politicii Europene de Vecinătate. Versiunea finală a raportului conţine amendamentele promovate de europarlamentarul Andi Cristea, raportor din partea grupului S&D cu privire la necesitatea acordării perspectivei europene statelor din Vecinătatea Estică, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al echipei europarlamentarului.

„Paragraful 20 conţine un text ambiţios pe care l-am propus cu privire la acordarea perspectivei europene acelor state din Parteneriatul Estic care îndeplinesc condiţiile necesare, conform articolului 49 al Tratatului UE. Mă gândesc, în primul rând, la Republica Moldova. Amendamentele pe care le-am promovat au fost adoptate în întregime, fie direct sau prin intermediul amendamentelor de compromis negociate”, a afirmat europarlamentarul român.

Referindu-se la situaţia curentă din Republica Moldova, Andi Cristea a declarat că este preocupat de durata negocierilor în ceea ce priveşte formarea unui guvern cu o majoritate puternică şi hotărâtă, menţionând faptul că un asemenea executiv ar fi singurul capabil să răspundă atât aşteptărilor legitime ale oamenilor pentru un trai mai bun, cât şi aşteptărilor de reformă de la Bruxelles.

Potrivit oficialului european, liderii politici de la Chişinău trebuie să acţioneze rapid cu înţelepciune şi curaj, să pună interesele ţării în faţa orgoliilor transpartinice. Dacă politicienii nu dau dovadă de viziune, Republica Moldova calcă în necunoscut. Andi Cristea a subliniat că elita politică din Moldova trebuie să recâştige încrederea oamenilor - afectată de scandaluri precum cel bancar, şi poate face asta în baza unui plan coerent de reforme, singura cale sigură spre prosperitate şi stabilitate.