25 de şcoli şi grădiniţe din ţară vor fi încălzite cu biomasă. Vineri, 31 octombrie, a fost testată prima instalaţie de încălzire pe bază de biomasă asamblată în cadrul unei întreprinderi din Chişinău, cu ajutorul mai multor ingineri din Japonia. Cazanele sunt asamblate în cadrul unui proiect susţinut de Guvernul Japoniei şi care are un buget de peste 12 milioane de dolari, transmite IPN.
Instalaţiile urmează să ajungă în şcoli şi grădiniţe până în primăvara anului 2015. Prim-ministrul Iurie Leancă, prezent la eveniment, a menţionat că prin realizarea unor astfel de proiecte se vor îmbunătăţi condiţiile de viaţă din comunităţile rurale. „Acest grant va schimba viaţa şi activitatea a 25 grădiniţie şi şcoli din ţară. Acest proiect contribuie la procesul de transformare, modernizare, crearea unor condiţii cât mai bune pentru copii. Prin aceste echipamente moderne, ne permitem să vedem ce înseamnă energie regenerabilă, ne permite să reducem dependenţa de resursele energetice convenţionale”, a precizat premierul.
Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a menţionat că toate cazanele vor fi confecţionate până la mijlocul lunii decembrie. Cazanele sunt complet automatizate. Acestea vor fi încărcate cu peleţi, cu câţiva saci a câte 700 kg fiecare, o dată pe săptămână.
„Mă bucur că agricultura în Moldova a ajuns să servească drept sursă şi pentru energie. Proiectul dat va fi finalizat anul viitor cu construcţia unei întreprinderi de producere a peleţilor, partenerii japonezi au ţinut să se asigure că instituţiile care se vor încălzi cu biomasă să aibă de unde se aproviziona. Sper că inginerii moldoveni vor prelua experienţa colegilor japonezi şi vom putea construi singuri cazane pentru a le putea oferi şi gospodăriilor”, a spus Vasile Bumacov.
Proiectul „Utilizarea eficientă a combustibilului solid din biomasa”, realizat cu sprijinul Japoniei, are drept scop promovarea sistemelor de încălzire cu produse din biomasă, ceea ce va reduce semnificativ costurile de energie, va dezvolta sistemele de încălzire durabilă şi va încuraja întrebuinţarea energiei regenerabile. Proiectul se încadrează în prevederile Strategiei Energetice 2020, care prevede utilizarea biomasei ca fiind o direcţie de importanţă prioritară.