logo

A fost semnat contractul de finanţare a construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni


https://www.ipn.md/ro/a-fost-semnat-contractul-de-finantare-a-constructiei-gazoductului-iasi-7965_1007075.html

A fost semnat contractul de grant dintre Autoritatea de Management a Programului Operaţional Comun România-Moldova-Ucraina 2007-2013 şi Agenţia Naţională a Resurselor Minerale din România pentru construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, transmite IPN. Contractul este în valoare de 7 milioane de euro şi e finanţat de Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Republicii Moldova îi revin 3 milioane de euro pentru interconectarea reţelelor de gaze. Începutul lucrărilor este preconizat pentru data de 27 august. La eveniment vor participa prim-miniştrii Republicii Moldova şi României – Iurie Leancă şi Victor Ponta.

Finalizarea lucrărilor este planificată pentru sfârşitul anului 2013.