logo

A fost selectat ultimul membru al Consiliului de Integritate


https://www.ipn.md/ro/a-fost-selectat-ultimul-membru-al-consiliului-de-integritate-7967_1031893.html

A fost selectat cel de-al șaptelea şi ultimul membru al Consiliului de Integritate. Este vorba despre Victoria Iftodi desemnată de către Guvern, transmite IPN.

Ceilalţi membri ai Consiliul de Integritate, selectaţi anterior, sunt: Victor Micu,  din partea Consiliului Superior al Magistraturii; Mircea Roşioru, din partea Consiliului Superior al Procurorilor; Viorel Rusu, desemnat de Congresul Autorităţilor Locale. Parlamentul l-a selectat prin concurs public pe Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CreDO). Din Consiliul de Integritate fac parte şi doi reprezentanţi ai societăţii civile: Tatiana Paşcovschi şi Dumitru Ţîra.

Mandatul de membru al Consiliului de Integritate este de cinci ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat consecutiv. Mandatul încetează odată cu expirarea acestuia sau prin revocarea persoanei de către entitatea care a desemnat-o.

Consiliul de Integritate aprobă Regulamentul de desfăşurare a concursului pentru suplinirea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Integritate, organizează şi validează rezultatele concursului pentru suplinirea funcţiilor respective.

Prima şedinţă a Consiliului de Integritate va avea loc la 30 decembrie 2016.