logo

A fost publicată a doua parte a Opiniei Comisiei Europene pe marginea cererii de aderare la UE


https://www.ipn.md/ro/a-fost-publicata-a-doua-parte-a-opiniei-comisiei-7965_1095032.html

A fost publicată cea de-a doua parte a Opiniei Comisiei Europene pe marginea cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Vicepremierul Nicu Popescu, ministrul afacerilor externe și integrării europene, precizează că Raportul analitic evaluează situația aferentă a 33 de capitole ale legislației UE și completează prima parte a Opiniei, difuzată pe 17 iunie 2022, transmite IPN.

Raportul analizează nivelul de pregătire al Republicii Moldova din punct de vedere al standardelor înaintate către statele membre ale UE apreciind situația conform unui sistem de evaluare al Comisiei Europene.

Conform raportului, Republica Moldova este la un nivel începător de pregătire în 12 domenii. Acestea se referă la achiziții publice, control financiar, libera circulație a muncitorilor, dreptul societăților comerciale și la servicii financiare. De asemenea, este vorba despre impozitare, politica socială și ocuparea forței de muncă, mediul și schimbările climatice, agricultura și dezvoltarea rurală, pescuitul, politica regională și coordonarea instrumentelor structurale, dar și dispoziții financiare și bugetare.

Un anumit  nivel de pregătire se constată în 17 domenii, printre care justiție, libertate și securitate, statistică, libera circulație a bunurilor, dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii, libera circulație a capitalului, Legea proprietății intelectuale, politica concurențială, precum și protecția consumatorilor și a sănătății. Se mai punctează și transformarea digitală și media, politica economică și monetară, politica de întreprindere și industrială, educația și cultura, uniunea vamală, transportul, energia, rețele transeuropene și siguranța alimentară, politica veterinară și fitosanitară.

În trei domenii se atestă un nivel moderat de pregătire. Este vorba despre știință și cercetare, afaceri externe, precum și politica externă, securitate și apărare.

Raportul analitic reflectă situația existentă în iunie 2022. Progresele care au avut loc ulterior vor fi reflectate în raportul privind politica de extindere a UE ce va fi publicat în toamna 2023.

„Vom ajusta planurile noastre privind cele 33 de capitole ale acquis-ului comunitar, conform raportului analitic al Comisiei Europene publicat la 2 februarie 2023. Împreună cu toți colegii din guvern, deja am trasat o bună parte din obiectivele de rigoare în proiectul Planului de acțiuni al Guvernului pentru anul curent. Împreună am pornit aderarea la Uniunea Europeană, împreună vom reuși să aducem Moldova în UE”, precizează vicepremierul Nicu Popescu.