logo

A fost prelungit contractul de evacuare a gunoiului la Tânțăreni


https://www.ipn.md/ro/a-fost-prelungit-contractul-de-evacuare-a-gunoiului-la-7967_1070639.html

Deșeurile din Chișinău vor fi în continuare evacuate la poligonul din Țânțăreni, Anenii Noi. Contractul a fost prelungit cu 12 luni, până pe 31 decembrie 2020. Într-o conferință de presă, primarul Ion Ceban a spus că autoritatea municipală a ajuns la o înțelege cu cea locală noaptea trecută, aproape de ora 00.00, iar contractul a fost semnat în această dimineață, transmite IPN.

„Avem datoria ca orașul să fie salubrizat, dar și locuitorii din Țânțăreni să fie asigurați că suntem parteneri de încredere și putem face așa ca toată lumea să fie împăcată”, a declarat primarul, precizând că „municipalitatea va respecta toate angajamentele asumate în cadrul contractului”.

Suplimentar la angajamentele anterioare, au fost asumate noi angajamente în raport cu administrația din Țânțăreni. Vor fi alocate încă 10 milioane de lei, suplimentar la cele șase planificate în contractului trecut, pentru rezolvarea unor probleme curente cu care se confruntă localitatea Țânțăreni.

La rectificarea bugetului pentru anul curent, municipalitatea va aloca trei milioane de lei pentru Centrul de Sănătate din Țânțăreni și 760 de mii de lei pentru amenajarea stadionului.