logo

„A fost o încercare sistemică de a distruge Republica Moldova...”, Iurie Muntean, secretar executiv al PCRM. Sondaj Info-Prim Neo din ciclul „19 ani de Independenţă”


https://www.ipn.md/ro/a-fost-o-incercare-sistemica-de-a-distruge-republica-moldova-iurie-muntean-secre-7965_984785.html

[ - Care au fost realizările pentru independenţa Republicii Moldova din ultimul an?] - Mă scuzaţi, dar ceea ce a fost pe parcursul ultimului an a fost, pur şi simplu, o încercare sistemică de a distruge Republica Moldova şi prin căile economice, dar şi pe cele politice şi sociale. Totul este îndreptat spre distrugerea Independenţei, pentru că actuala guvernare este incapabilă şi absolut neputincioasă, pe de o parte, iar, pe de altă parte, majoritatea dintre cei de la guvernare au sarcina clară de a distruge Independenţa şi statalitatea Moldovei. Aşa-numitele aspiraţii frumoase de la începutul anilor 90 acum s-au transformat într-o farsă urâtă şi de prost gust. [ - Care a fost cel mai mare pericol care a planat asupra independenţei Republicii Moldova?] - Este războiul civil pe care îl provoacă Filat şi Ghimpu, împreună cu Lupu. Este vroba despre divizarea societăţii profundă şi agresivă care, de fapt, demonstrează majorităţii cetăţenilor că noi nu am plecat departe de anii 1991-1992, când societatea era împărţită în două părţi, aflate într-un conflict profund. [ - Continuaţi fraza „La 19 ani de independenţă, Republica Moldova este pentru mine...”] - ... o ţară care se află într-o situaţie foarte dificilă şi care este în pragul pierderii Independenţei sale. Dar sigur că sunt optimist, pentru că reprezint Partidul Comuniştilor. [Tatiana Ciobanu, Info-Prim Neo]