logo

A fost numit şeful Inspectoratului Ecologic de Stat


https://www.ipn.md/ro/a-fost-numit-seful-inspectoratului-ecologic-de-stat-7967_981270.html

Grigore Prisăcaru a fost numit, prin decizie de guvern, şef al Inspectoratului Ecologic de Stat. Noul director este absolvent al facultăţii de chimie şi a activat în cadrul Inspectoratului Ecologic Municipal. Prin altă decizie, executivul l-a numit în calitate de administrator al zonei economice libere Bălţi pe Marin Ciobanu, care a participat la elaborarea studiului de fezabilitate a noii zone economice libere. Tot astăzi, 17 martie, guvernul a aprobat un proiect de decret prezidenţial prin care Igor Panfile urmează să fie numit în funcţia de viceministru al apărării, responsabil de relaţiile externe ale Armatei Naţionale.