A fost majorat tariful pentru serviciile de transportare a călătorilor
https://www.ipn.md/ro/a-fost-majorat-tariful-pentru-serviciile-de-transportare-a-calatorilor-7967_969051.html
Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor a ajustat tariful la serviciile de transportare a călătorilor pe rute regulate suburbane şi interurbane. Tariful-plafon pentru serviciile de transport a fost majorat de la 30-32 bani pentru un pasager/kilometru până la 40 bani pentru mijloace de transport de tip comun şi până la 42 bani pentru mijloace de transport cu scaune capitonate. Ultima majorare a tarifului a fost efectuată în iunie 2006, transmite Info-Prim Neo cu referire la MTGD.
Experţii ministerului sunt de părerea că realmente tariful se va majora, în medie, cu doar 15—20%, deoarece în aplicarea tarifelor va predomina interesul economic al transportatorilor, dictat de distanţă, fluxul de pasageri, starea tehnică a mijloacelor de transport, calitatea serviciilor prestate, etc. Astfel, unii transportatori vor utiliza tariful existent de 30—32 de bani, iar alţii vor aplica tariful majorat.
Potrivit ministerului, majorările au fost dictate de necesitatea ajustării tarifului la cheltuielile reale. Pe parcursul ultimilor luni de câteva ori au crescut preţurile la combustibil şi materialele lubrifiante sau cu 31,2 % în raport cu preţurile la carburanţi stabilite în tarifele anterioare. Totodată, au crescut şi preţurile la piesele de schimb, iar mărimea salariului tarifar pentru prima categorie de calificare s-a mărit cu 28%.
Noile tarife vor intra în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial.