A fost majorat tariful pentru agentul termic în municipiul Chişinău
https://www.ipn.md/ro/a-fost-majorat-tariful-pentru-agentul-termic-in-municipiul-chisinau-7966_969275.html
Consiliul municipal Chişinău (CMC) a aprobat luni, 14 aprilie, ajustarea tarifului pentru agentul termic la nivel de 536 lei pentru o Gcal. Direcţiile responsabile urmează să prezinte până la 15 mai CMC spre aprobare regulamentul în baza căruia vor fi alocate compensaţiile pentru populaţie. Estimativ, populaţia va plăti cu 70 de lei mult decât în prezent. Administratorul SA „Termocom”, Dionisie Antocel, a anunţat că va ataca decizia CMC în judecată, transmite Info-Prim Neo.
Noul tarif a fost aprobat cu votul a 27 dintre aleşii locali, după mai bine de patru ore de discuţii. Împotrivă a votat fracţiunea Partidului Comuniştilor. Consilierii creştin-democraţi s-au abţinut de la vot.
Primarul general Dorin Chirtoacă a precizat că este vorba de un tarif operaţional pe termen scurt, care a fost calculat ţinând cont de potenţialul distribuitorului şi posibilităţile de plată ale bugetului municipal şi ale populaţiei. În tarif au fost incluse doar costurile ce ţin nemijlocit de prestarea serviciului de termificare.
Potrivit viceprimarului Mihai Furtună, care este şi preşedintele comisiei speciale care a analizat tariful, din calculele propuse de către SA „Termocom” pentru un tarif de 723 lei/Gcal au fost diminuate şi excluse cheltuieli planificate pe anumite poziţii, în sumă totală de peste 81 mln lei. Este vorba, în mare parte, de cheltuieli de reparaţii, retribuirea muncii şi pentru uzura mijloacelor fixe. Chiar şi aşa, cheltuielile planificate pentru sezonul de încălzire 2008-2009 sunt cu 14% mai mari decât în anul trecut. Viceprimarul a remarcat că, în pofida declaraţiilor administraţiei privind starea precară la întreprindere, SA „Termocom” a obţinut în anul trecut un profit net de peste 35 mln lei.
În luarea sa de cuvânt administratorul SA „Termocom” a contestat cifrele prezentate în raportul comisiei. Dionisie Antocel a menţionat că reprezentanţii SA „Termocom” s-au retras din comisie pentru că nu erau ascultaţi, iar toate deciziile erau luate unilateral. Antocel a solicitat o pauză de două-trei săptămâni pentru a analiza încă o dată raportul şi pentru a obţine expertizări suplimentare şi avize ale ANRE. Sursa citată a contestat faptul că în tarif nu sunt incluse cheltuieli stringente pentru reparaţia reţelelor uzate în proporţie de peste 70% şi a avertizat despre pericolul incapacităţii de asigurare cu agent termic a oraşului în sezonul rece în cazul unei avarii.
Administratorul SA „Temocom” a avertizat, de asemenea, despre sistarea livrării apei calde, legată de creşterea datoriilor faţă de furnizori în condiţiile unui tarif de 536 lei.
Cu referire la profitul SA „Termocom” pentru anul trecut, Dionisie Antocel a spus că este meritul întreprinderii care a reuşit să optimizeze cheltuielile. La fel, sursa citată a opinat că îşi merită pe deplin salariul personal de 15 mii lei lunar şi că retribuirea muncii la SA „Termocom” este una dintre cele mai joase în domeniul energetic.
Svetlana Popa, preşedintele fracţiunii PCRM, a optat din numele colegilor săi pentru remiterea proiectului spre examinare. Consilierul a acuzat coaliţia majoritară pentru că a votat bugetul pentru anul curent refuzând propunerea PCRM de a include la capitolul venituri 500 mln lei din surse suplimentare, bani care, potrivit sursei citate, ar fi fost suficienţi acum pentru a compensa creşterea de tarif pentru populaţie.
După votarea tarifului de 536 de lei, fracţiunea PCRM a înaintat, totuşi, propunerea ca populaţia să plătească în continuare 233 lei, diferenţa urmând a fi achitată de municipalitate. Propunerea a fost respinsă, fiind calificată de coaliţia majoritară ca fiind una populistă.
Potrivit regulamentului care urmează a fi definitivat până la 15 mai, se propune ca populaţia să plătească în regim compensat o sumă de circa 300 lei pentru un anumit metraj prevăzut, ceea ce înseamnă cu circa 70 lei mai mult decât în prezent. Potrivit viceprimarului Mihai Furtună, această normă sanitară este de 9 metri pentru o persoană, la care se adaugă norma de 10 metri per familie. De exemplu, pentru un apartament cu o odaie cu o suprafaţă de 30 de metri pătraţi în care locuiesc 2 persoane, CMC va oferi o compensaţie pentru 28 de metri. Pentru ceilalţi doli metri se va plăti conform tarifului de 536 lei. Viceprimarul a menţionat că în buget au fost prevăzute surse pentru compensaţii.
Aceeaşi decizie votată la 14 aprilie stabileşte cu acţiune retroactivă pentru perioada 4 decembrie 2007 - 10 aprilie 2008 tariful agentului termic la nivel de 456 lei/Gcal. Datoriile municipalităţii faţă de SA „Termocom” pentru compensarea de tarif în aceste luni se ridică la peste 200 mln lei.
Decizia CMC intră în vigoare din data votării.