logo

A fost lansată culegerea cu versurile lui Grigore Vieru „Tu m-ai strigat, fiule?”


https://www.ipn.md/ro/a-fost-lansata-culegerea-cu-versurile-lui-grigore-vieru-tu-7967_1010917.html

În ziua în care s-a născut Grigore Vieru, municipalitatea a lansat o culegere cu versurile poetului „Tu m-ai strigat, fiule?”, selecţie de Spiridon Vangheli. La manifestaţie au participat elevi şi interpreţi consacraţi din Republica Moldova, care au recitat poezii şi au cântat cântece pe versurile poetului, transmite IPN.

Maestrul Spiridon Vangheli l-a numit pe Grigore Vieru „dascălul acestui neam, care a construit o mănăstire intelectuală pentru poporul moldovenesc”.„Nu ştiu dacă mai există un asemenea caz în literatura universală, când un copil, crescut fără tată, trecut prin greutăţile războiului şi ale foametei, acest copil, reuşeşte să înfieze toţi copiii Basarabiei”, a menţionat scriitorul.

Cartea „Tu m-ai strigat, fiule?” va fi distribuită în şcoli, biblioteci, gimnazii-internat şi în şcolile de limbă română din regiunea transnistreană.