logo

A fost lansat Sistemul Informaţional Integrat al Bibliotecilor din R. Moldova


https://www.ipn.md/ro/a-fost-lansat-sistemul-informational-integrat-al-bibliotecilor-din-r-moldova-7967_971344.html

Sistemul Informaţional Integrat al Bibliotecilor din R. Moldova (SIBIMOL) a fost pus în funcţiune marţi, 2 septembrie, în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte, transmite Info-Prim Neo. Autorul şi directorul proiectului SIBIMOL, directorul Bibliotecii Naţionale a R. Moldova, Alexe Rău, a declarat că acest eveniment este unul foarte important pentru comunitatea bibliotecarilor şi pentru R. Moldova, în general. Sistemul va deveni temeiul bibliotecii virtuale a Moldovei. Fiind o creaţie colectivă a bibliotecilor participante, el vine să ofere accesul integrat la fondul global care include colecţiile tuturor bibliotecilor din republică, ceea ce va semnifica un nivel principial nou al accesului societăţii la informaţie şi cunoştinţe. Elementul principial de noutate pe care îl aduce sistemul este catalogarea web, metodă care nu există nicăieri în lume. Potrivit lui Alexe Rău, sistemul va contribui şi la creşterea prestigiului instituţiilor bibliotecare şi meseriei de bibliotecar, acum bibliotecile avându-şi locul lor în Strategia naţională a edificării societăţii informaţionale „Moldova electronică”. SIBIMOL va integra bibliotecile informatizate din Moldova într-o reţea naţională prin intermediul Internet-ului. Partea principală, integratoare a sistemului o va constitui Catalogul electronic Colectiv Partajat, în care vor fi reflectate colecţiile şi bazele de date ale tuturor bibliotecilor din Moldova şi care va fi accesibil în orice localitate: în biblioteci şi la domiciliu. Orice locuitor din orice oraş ori sat va putea căuta prin Internet publicaţiile de care are nevoie şi le va putea comanda de la distanţă, prin modulul automatizat de împrumut interbibliotecar. Iar la etapa a doua de realizare a proiectului cititorul va putea comanda în biblioteca din localitatea ori la calculatorul de la domiciliu, texte depline (full-text) ale articolelor, capitolelor sau paginilor din cărţi, imagini plastice, foto, înregistrări sonore etc., după alegerea lor din Biblioteca Virtuală a Moldovei, care va fi una din părţile componente ale sistemului. Prin portalul său (sibimol.bnrm.md), SIBIMOL va asigura accesul beneficiarilor din Moldova la cataloagele colective, la bazele de date şi la resursele electronice ale ţărilor lumii, precum şi accesul tuturor ţărilor lumii la Catalogul Naţional Colectiv Partajat (CNCP) şi la resursele electronice ale bibliotecilor din R. Moldova. Beneficiarii SIBIMOL-ului ar putea fi cei peste 1,8 mln cititori ai bibliotecilor din R. Moldova, numărul lor urmând să se extindă pe contul utilizatorilor de la domiciliu şi de la locurile de muncă. Prima etapă a proiectului SIBIMOL este estimată la 314 mii dolari SUA, dintre care 142 mii USD au fost oferiţi printr-un grant de către Fundaţia SOROS Moldova. Ministerul Culturii şi Turismului, alte ministere şi departamente, care au în subordine biblioteci, administraţii publice locale, Biblioteca Naţională au participat, de asemenea, în finanţarea pregătirii bazei tehnice a bibliotecilor care intră în sistem, cu scopul de a asigura compatibilitatea bazelor lor de date. Softul SIBIMOL a fost creat de experţii SC Imesoft România.