logo

A fost lansat programul Familia


https://www.ipn.md/ro/a-fost-lansat-programul-familia-7967_1092344.html

Toate măsurile guvernamentale de suport destinate susținerii copiilor și a familiilor cu copii pot fi accesate pe o platformă web lansată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Este vorba despre programul Familia, scopul căruia este de a oferi o protecție socială mai bună copiilor din toate categoriile sociale, de a extinde serviciile adresate copiilor în dificultate și de a susține familiile tinere cu noi opțiuni de creștere și îngrijire a copilului, transmite IPN.

„Știm cât de greu este să crești un copil, cât de mult efort și ce resurse uriașe sunt necesare pentru asta. De aceea este prioritar să fim alături de familiile tinere chiar de la început, de la apariția unui copil în familie. Copilul este o prioritate a noilor politici sociale promovate în domeniul protecției sociale. Măsurile pe care le anunțăm astăzi urmăresc scopul de a oferi o protecție socială mai bună  în toate categoriile sociale, de a extinde serviciile adresate copiilor în dificultate și de a susține familiile tinere cu noi opțiuni de creștere și îngrijire a copilului mic”, a declarat într-o conferință de presă ministrul muncii, Marcel Spatari.

Ministrul a reamintit că, din 1 septembrie 2022, a intrat în vigoare o nouă opțiune de acordare a dreptului la indemnizația lunară pentru creșterea copilului – achitarea a 90% din venit pentru o perioadă de 12 luni din data acordării concediului de îngrijire a copilului. De asemenea, rămân în vigoare și celelalte opțiuni de achitare a indemnizației de creștere a copilului.

Potrivit ministrului, circa 25 de mii de copiii vor beneficia, începând din septembrie 2022, de o indemnizație de până la 4000 de lei, acordată pentru prevenirea separării copiilor de părinți. Suportul financiar se acordă familiilor pentru asigurarea condițiilor adecvate pentru creșterea copilului, pentru îngrijirea și tratarea copilului bolnav sau pentru prevenirea oricărei situații de risc care ar putea cauza separarea copiilor de părinți.

Totodată, din 1 octombrie dreptul la indemnizația lunară de îngrijire a copilului până la vârsta de 2 ani a fost extins – fiecare copil beneficiază de acest tip de indemnizație, în valoare de 1000 de lei lunar, indiferent de statutul părinților (asigurat/neasigurat social). Tot din 1 octombrie, indemnizația lunară de suport pentru copiii gemeni (doi și mai mulți), născuți dintr-o singură sarcină, se majorează de la 370 de lei la 500 de lei pentru fiecare copil.

Marcel Spatari susține că este proces de elaborare un regulament care va permite crearea mini creșelor de tip familial. Aici vor putea fi până la cinci copii, inclusiv cu vârstă de la patru luni. Cadrul legal în acest sens ar urma să intre în vigoare din anul 2023, iar în etapă inițială autoritățile planifică să acorde indemnizații familiilor respective, fiind asigurată și o monitorizare strictă. Potrivit ministrului, și angajatorii vor fi încurajați să deschidă creșe în cadrul întreprinderii pentru copiii angajaților.