logo

A fost lansat concursul pentru decernarea Premiului Naţional – 2016


https://www.ipn.md/ro/a-fost-lansat-concursul-pentru-decernarea-premiului-national-2016-7967_1028310.html

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a iniţiat procesul de selectare a candidaţilor pentru premiere în cadrul ediţiei din acest an. Înaintarea candidaţilor la concurs se face de către ministerele de resort, uniunile de creaţie, federaţiile de sport, Academia de Ştiinţe a Moldovei, universităţi, precum şi de către laureaţi ai Premiului Naţional şi cei ai Premiului de Stat, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, recomandările cu privire la candidaţii pentru concurs, dar şi dosarele acestora, vor fi prezentate Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional până la 29 iulie curent la sediul Guvernului.

Premiul Naţional se decernează, atât individual, cât şi colectivelor de autori, pentru realizări remarcabile, care au contribuit la promovarea imaginii ţării pe plan internaţional şi au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi socio-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale.

Premiul Naţional a fost instituit cu scopul de a recunoaşte şi a încuraja activităţi de cercetare, dezvoltare ştiinţifică şi tehnologică şi de stimulare a performanţelor artistice şi sportive. Anual, de Ziua Independenţei Republicii Moldova, Guvernul acordă 10 premii naţionale în valoare de 100 de mii de lei.