logo

A fost lansat concursul „Descoperă Polonia împreună cu Radio Moldova”


https://www.ipn.md/ro/a-fost-lansat-concursul-descopera-polonia-impreuna-cu-radio-moldova-7967_1041160.html

Ascultătorii Radio Moldova au posibilitatea să câștige un bilet de avion tur-retur pe cursa Chișinău-Varșovia în cadrul celei de-a doua ediții a concursului „Descoperă Polonia împreună cu Radio Moldova”. Concursul, lansat în parteneriat cu Ambasada Poloniei la Chișinău, va avea loc pe 3 mai, în direct, de Ziua națională a Poloniei, începând cu ora 14.10. Premiul pentru locul doi este o cameră de luat vederi, iar pentru locul trei – un set de cărți despre Polonia, transmite IPN.

Ambasadorul Republicii Polonia în Republica Moldova, Bartłomiej Zdaniuk, a menționat, în cadrul emisiunii „Matinal Naţional”, că în data de 3 mai 1791 a fost adoptată Constituția Poloniei. „Deși această poveste nu a avut un sfârșit frumos, pentru că vecinii noștri nu au acceptat o astfel de situație, au intervenit şi Constituția a fost anulată, după aceasta ne-au şi ocupat în totalitate, însă această zi înseamnă că suntem în stare să modernizăm ţara, suntem în stare să luptăm pentru statul nostru, pentru eficiența acestui stat şi să fim stăpâni la noi acasă”, a notat diplomatul.

Astfel, 3 mai este un moment de mândrie națională, spune Bartłomiej Zdaniuk. Rolul Ambasadei este de a promova ţara şi patrimoniul său național, iar acest lucru este realizat prin mai multe acțiuni, una dintre care este organizarea acestui concurs în parteneriat cu postul public Radio Moldova. Anul trecut concursul s-a bucurat de interes. Foarte multă lume care a sunat a dat dovadă de cunoștințe vaste despre Polonia şi tradițiile sale. Din aceste considerente, s-a decis organizarea concursului și în acest an.

Persoana care va ridica Premiul Mare va avea posibilitatea să viziteze capitala poloneză, partea veche și cea nouă a orașului. O noutate a ediției din acest an este difuzarea la Radio Tineret a rubricii „Știați că...” despre istoria şi cultura Poloniei.