logo

A fost instituită Autoritatea Aeronautică Civilă


https://www.ipn.md/ro/a-fost-instituita-autoritatea-aeronautica-civila-7967_994880.html

În Republica Moldova a fost instituită Autoritatea Aeronautică Civilă. În 2 luni aceasta va prelua activitatea Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile. Crearea noii structuri are loc în contextul implementării Acordului privind Aderarea Republicii Moldova la Spaţiul Comun de Aviaţie al UE, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor. Autoritatea Aeronautică Civilă va deţine competenţa legală de certificare, supraveghere şi control în domeniul aviaţiei civile, având statut juridic de autoritate publică centrală de specialitate. Reforma instituţională în domeniul aviaţiei civile a demarat în iulie 2008 prin instituirea Agenţiei Transporturilor, notează ministerul. Obiectivul major al reformei constă în crearea unui organism calificat, care va avea capacitatea să transpună la nivel de cadru normativ cele 70 de Directive Europene şi alte 40 de regulamente de suplinire necesare pentru armonizarea cadrului legislativ al Republica Moldova la standardele europene de siguranţă şi securitate aeronautică. Potrivit ministerului, reforma va stimula concurenţa loială pe piaţa aeriană, va îmbunătăţi calitatea serviciilor prestate, ceea ce va permite creşterea fluxului de călători şi, cel mai important, vor fi create toate condiţiile necesare pentru reducerea preţurilor la biletele avia, despre care se discută de mai bine de 2 ani de zile.