A fost deschis pentru circulaţie sectorul de drum renovat recent din comuna Pârliţa, raionul Ungheni. Proiectul a fost implementat de către Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, iar cheltuielile s-au ridicat la 9,3 milioane de lei, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei, Marcel Răducan, ministrul construcţiilor şi dezvoltării regionale, a menţionat importanţa realizării proiectelor de dezvoltare regională, care creează condiţii mai bune de trai pentru locuitorii ţării, dar şi pentru oaspeţi.
În cadrul acestui proiect au fost reabilitaţi 2 km de drum care asigură îmbunătăţirea conexiunii între drumurile locale şi reţeaua de drumuri naţionale R1 şi R17. Suma solicitată de la Fondul Naţional de Dezvoltare Regională a fost de 9,228 milioane de lei, iar suma de 150 de mii de lei a fost contribuţia autorităţilor locale.