A fost desemnată Comisia de stat pentru elaborarea Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă a Complexului Agroindustrial
https://www.ipn.md/ro/a-fost-desemnata-comisia-de-stat-pentru-elaborarea-strategiei-nationale-7966_965869.html
Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, a semnat Decretul privind constituirea Comisiei de Stat pentru elaborarea proiectului Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă a Complexului Agroindustrial.
Conform decretului, Comisia a fost obligată să prezente Guvernului spre aprobare proiectul Strategiei până la 1 octombrie curent.
Comisia, formată din 15 persoane, va fi condusă de premierul Vasile Tarlev. Din componenţa comisiei fac parte aproape toţi miniştrii din ramurile principale ale economiei naţionale, directorii agenţiilor „Apele Moldovei”, „Moldova-Vin”, Academiei de Ştiinţe, etc.
În condiţiile secetei actuale, experţii au propus preluarea practicilor agrare europene, perfecţionarea marketingului producţiei agricole, consolidarea gospodăriilor de fermieri şi extinderea sistemelor de irigare.
Preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin a lansat recent propunerea elaborării unei strategii de dezvoltare durabilă a sectorului agrar. El a considerat necesară depăşirea consecinţelor secetei catastrofale din anul curent şi asigurarea dezvoltării durabile a sectorului agro-industrial.