logo

A fost dat startul primului Forum al Tinerilor Jurnalişti din Moldova


https://www.ipn.md/ro/a-fost-dat-startul-primului-forum-al-tinerilor-jurnalisti-din-7967_990159.html

În jur de 50 de tineri jurnalişti din Republica Moldova s-au adunat vineri, 13 mai, în cadrul unui forum pentru dezbateri şi întâlniri cu profesioniştii din domeniu. Preşedintele Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova (CTJM), Ecaterina Covali, a declarat în cadrul ceremoniei de deschidere a forumului că acest eveniment este primul de aşa gen, la care vor participă tineri jurnalişti din întreaga ţară, inclusiv din Transnistria şi Găgăuzia, transmite Info-Prim Neo. Participanţii au fost selectaţi în bază de CV-uri şi scrisori de motivare. Majoritatea sunt elevi şi studenţi care activează în mass-media. Timp de 3 zile, participanţii vor fi instruiţi de jurnalişti profesionişti din Moldova şi specialişti în PR. Printre aceştia sunt Alina Radu, Cornelia Cozonac, Oxana Iuteş, Mircea Surdu, Aurelia Peru,Vadim Stângaciu ş.a. De asemenea, tinerii vor contribui la elaborarea strategiei mass-media de tineret. Larisa Sârbu, absolventă a facultăţii de jurnalism, a spus că a venit la forum din curiozitate, pentru a înţelege mai bine ce înseamnă o presă liberă. Un alt tânăr, Pavel Ermacov, este elev în clasa a 11-a şi redactor al ziarului liceului, iar pe viitor îşi propune să intre la facultatea de jurnalism. Tânărul consideră că presa din Republica Moldova a devenit mai liberă în ultimii ani, dar încă mai este politizată, iar tinerii vor fi cei care vor aduce schimbarea. Desfăşurarea evenimentului este sprijinită de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională, în cadrul Programului AED Consolidarea Societăţii Civile în Moldova.