logo

A fost dat în folosinţă drumul care face conexiunea dintre satele Scoreni şi Malcoci


https://www.ipn.md/ro/a-fost-dat-in-folosinta-drumul-care-face-conexiunea-dintre-satele-scoreni-si-mal-7967_1020754.html

A fost dat în folosinţă drumul local care face conexiunea dintre satele Scoreni şi Malcoci, cu ieşire spre traseul internaţional Chişinău-Leuşeni, anunţă Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, citată de IPN.  

Lucrările de construcţie au fost finalizate încă la sfârşitul anului trecut, însă drumul nu a fost dat în exploatare pentru a fi monitorizat pe timp de iarnă şi a primi asigurări că lucrările au fost executate calitativ.

Costul proiectului a fost de 31,1 milioane de lei din Fondul naţional de dezvoltare rurală şi aproximativ 350 de mii contribuţia localităţilor partenere.  S-a construit 6,2 km de drum local care conectează localităţi din două raioane diferite, Ialoveni şi Străşeni.

Autorităţile locale din Scoreni au iniţiat deschiderea unei rute directe Scoreni-Chişinău. Ministerul Transporturilor a acceptat iniţiativa, astfel că în scurt timp locuitorii satului Scoreni vor merge spre capitală pe traseul nou.