logo

A fost constituită comisia de lichidare a Partidului neconstituțional Șor


https://www.ipn.md/ro/a-fost-constituita-comisia-de-lichidare-a-partidului-neconstitutional-7965_1099111.html

A fost constituită comisia de lichidare a Partidului politic Șor, declarat neconstituțional în luna iunie. Un ordin în acest sens a fost semnat de către ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Totodată, Ministerul Justiției precizează că formațiunea politică este dizolvată din momentul pronunțării hotărârii Curții Constituționale, iar actele organelor acestui partid nu au vreo valoare juridică. Existența formală a acestui partid va înceta după ce comisia va finaliza procedura de lichidare și radiere a partidului din Registrul de stat al persoanelor juridice, transmite IPN.

Fiind o situație inedită, la constituirea comisiei s-a urmărit ca în componența acesteia să fie asigurată prezența reprezentanților unor autorități publice relevante în contextul subiectului dat. Este vorba despre Comisia Electorală Centrală, Serviciul Fiscal de Stat, Ministerul Afacerilor Interne, cât și a practicienilor, care au ca domeniu de expertiză procedurile de lichidare a persoanelor juridice – administratori autorizați și avocați”, se arată într-un comunicat de presă al MJ.

În conformitate cu legislația în vigoare, anume acest organ colegial este responsabil de desfășurarea acțiunilor necesare pentru lichidarea partidului politic declarat neconstituțional. Membrii comisiei de lichidare urmează să se întrunească în ședințe periodice.

Partidul politic Șor a fost declarat neconstituțional pe 19 iunie 2023. Decizia a fost pronunțată de magistrații Curții Constituționale care a fost sesizată în acest sens de către Guvern. Potrivit reprezentanților executivului, prin activitatea sa, formațiunea a încălcat în repetate rânduri principiile statului de drept și a acționat într-o manieră contrară intereselor naționale. La rândul lor, reprezentanții formațiunii au numit decizia CC abuzivă și criminală.