Acordul de constituire a alianţei majoritare pro-europene în Consiliul municipal Chişinău a fost semnat, joi seara, de către 26 de consilieri, transmite IPN. Printre semnatarii acordului sunt 17 liberali, 6 reprezentanţi ai blocul PPEM „Iurie Leancă”, 2 liberal-democraţi şi un democrat.
Primarul Dorin Chirtoacă a declarat că se bucură de crearea unei majorităţi în CMC, care va permite ca lucrurile să se mişte din loc. „Timp de 8 ani, de când sunt primar, doar doi ani am avut o majoritate în CMC, cu care am putut lucra. Sunt convins că vom avea rezultate şi vom putea ieşi cu demnitate să facem bilanţul activităţii în faţa cetăţenilor. Acordul este un document bun, este o şansă pentru Chişinău să continuăm dezvoltarea proeuropeană. Vrem să avem un oraş în care lumea să dorească să trăiască, un oraş curat, un oraş european”, a declarat edilul.
Oazu Nantoi, reprezentantul blocului PPEM „Iurie Leancă”, a spus că mizează pe sinceritate şi responsabilitate. „În faţa noastră stau voturile chişinăuienilor. În rest, depinde de cei 7 ani de acasă a fiecăruia dintre cei care au semnat acest acord”, a declarat Nantoi.