A fost aprobată componenţa nominală a Colegiului Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene
https://www.ipn.md/ro/a-fost-aprobata-componenta-nominala-a-colegiului-ministerului-afacerilor-externe-7965_963054.html
Colegiul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) va fi alcătuit din 12 persoane. Hotărârea cu privire la aprobarea acesteia a fost publicată în numărul de vineri, 12 ianuarie, a „Monitorului Oficial al R. Moldova”.
Din componenţa colegiului fac parte ministrul şi cei 2 viceminiştri ai MAEIE, ambasadorul cu misiuni speciale, directorii departamentelor Integrare europeană, Cooperare bilaterală, Cooperare multilaterală şi cel al departamentului Afaceri consulare.
De asemenea, din componenţa colegiului mai fac parte ambasadorii R. Moldova în România şi Ucraina, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie şi un membru al Clubului prim-miniştrilor.
În cazul eliberării membrilor colegiului din funcţiile deţinute, competenţele acestora vor fi delegate persoanele nou-desemnate în posturile respective, fără emiterea unei noi hotărâri de Guvern.