logo

A fost aprobat proiectul ordinii de zi pentru şedinţele Parlamentului în următoarele 2 săptămâni


https://www.ipn.md/ro/a-fost-aprobat-proiectul-ordinii-de-zi-pentru-sedintele-parlamentului-7965_957736.html

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, proiectul ordinii de zi a şedinţelor plenare pentru perioada 23 februarie - 3 martie, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al Parlamentului. Deputaţii vor examina proiectul de lege privind anularea datoriilor istorice la bugetul asigurărilor sociale de stat ale pensionarilor şi invalizilor, care sunt proprietari de terenuri agricole. De asemenea, Legislativul se va pronunţa asupra modificărilor la art. 3 din Legea taxei de stat şi la Lega cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice. Adiţional, în agendă au fost incluse, pentru adoptare în lectura a doua, proiectele de lege cu privire la cereale şi la certificatele de depozit pentru cereale, precum şi cu privire la zona susţinerii suplimentare a activităţii de antreprenoriat. De asemenea, Biroul Permanent a adoptat hotărârea cu privire la executarea Hotărârii Parlamentului pentru aprobarea Concepţiei privind cooperarea dintre Parlament şi societatea civilă din 29 decembrie 2005. Documentul stabileşte mecanismul şi procedurile interne de organizare a tuturor etapelor de participare a reprezentanţilor societăţii civile în procesul de examinare şi adoptare a legislaţiei, inclusiv publicarea proiectelor de acte legislative pe web site-ul Parlamentului, recepţionarea contribuţiilor organizaţiilor societăţii civile specializate cu ulterioara difuzare a acestora către comisiile permanente, transmite Info-Prim Neo cu referire la sursa citată.