logo

A fost anunţat concursul pentru ocuparea funcţiei de secretar al CMC


https://www.ipn.md/ro/a-fost-anuntat-concursul-pentru-ocuparea-functiei-de-secretar-al-7965_967096.html

A fost anunţat concursul pentru ocuparea funcţiei de secretar al Consiliul municipal Chişinău (CMC). O decizie în acest şens a fost votată în şedinţa de joi, 1 noiembrie. Funcţia a devenit vacantă după ce Vladimir Şarban a fost numit pretor al sectorului Centru. Sunt eligibili pentru concurs cetăţenii R.Moldova, domiciliaţi la Chişinău. Candidaţii trebuie să vorbească fluent limba de stat şi să fie licenţiaţi ai unei facultăţi (secţii) de drept sau administaţie publică. Experinţa obligatorie în domeniu este de 5 ani. Discuţiile în şedinţa CMC pe marginea proiectului în cauză au vizat componenţa Comisiei pentru selectarea viitorului secretar al Consiliului. Fracţiunea Partidului Comunist a instistat să facă parte din Comisie şi rectorul Academiei de Administrare Publică, Alexandu Roman, ex-director al Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport din municipiu. Propunerea nu a fost susţinută. Cei care au votat împotrivă au făcut trimitere la o hotărîre de guvern care prevede că numărul membrilor Comisiei nu poate să depăşească 7 persoane. Acelaşi motiv a fost invocat şi atunci când consilierul Serghei Chireş a propus ca în Comisie să intre câte un reprezentant al fiecării formaţiuni. Liderul fracţiunii liberal-democrate, Alexandru Tănase, a menţionat că şedinţele Comisiei pentru selectarea secretatului CMC vor fi desfăşurate în condiţii transparente, astfel încât atât reprezentanţii fracţiunii comuniste, cât şi ai altor fracţiuni vor putea fi prezenţi. Potrivit deciziei, din Comisia de selectare vor face parte: preşedintele CMC, Mihai Ghimpu (preşedinte al Comisiei), primarul Dorin Chirtoacă, liderul fracţiunii AMN, Pavel Caba, liderul social-democraţilor, Eduard Muşuc, liberal-democratul Alexandru Tănase, un reprezentant al Ministerului Administraţiei Publice Locale şi un specialist al Direcâiei resurse umane , care va fi şi secretarul Comisiei. Dosarele candidaţilor trebuie să conţină: formularul de participare, copia buletinului de identitate, copii de pe diplomele de studii, copia carnetului de muncă, certificat medical şi cazier judiciar. Copiile se vor prezenta însoţite de domucmentele originale sau copii autentificate la notar.