logo

A crescut numărul de companii exportatoare pe piața europeană


https://www.ipn.md/ro/a-crescut-numarul-de-companii-exportatoare-pe-piata-europeana-7966_1041059.html

Pe lângă faptul că, în primele luni ale anului curent, a crescut exportul spre Uniunea Europeană, a crescut și numărul de companii exportatoare pe piața europeană, ceea ce înseamnă că s-au reorientat dinspre Federația Rusă spre UE. Declarația a fost făcută de secretarul de stat al Ministerului Economiei, Iuliana Drăgălin, în cadrul emisiunii „Tema zilei”, la postul de televiziune Canal 2, transmite IPN.

„Avem 1306 companii exportatoare în Uniunea Europeană, aceasta este 60% din totalul companiilor de export. Și asta este o redirecționare în ultima perioadă”, susține Iuliana Drăgălin. Potrivit ei, acest lucru a fost posibil datorită creării unui mediu favorabil, atragerii investițiilor, condițiilor de export create prin intermediul Acordului de Asociere al Republicii Moldova cu UE. „Toți factorii cumulativ au favorizat exportul pe piața Uniunii Europene”, afirmă secretarul de stat.

Expertul economic Viorel Chivriga este de părere că primele două luni ale anului nu prea sunt considerate relevante de către economiști. Totodată, situația din anul 2018 este una specifică – creșterea de exporturi este mare, au loc niște schimbări pe direcțiile geografice. „Pentru prima oară, Rusia deja a pășit la exporturi pe poziția a treia, situație care arată că au loc niște schimbări foarte rapide”, consideră Viorel Chivriga. Companiile se reorientează către spații cu reguli de joc clare, pentru a facilita tranzacțiile.