logo

A 211 şedinţă în cazul lui Vladimir Şarban este amânată


https://www.ipn.md/ro/a-211-sedinta-in-cazul-lui-vladimir-sarban-este-amanata-7967_978963.html

Dezbateri judiciare în cadrul dosarelor unor funcţionari din Primăria Chişinău, pornite în anul 2004, vor avea loc la 10 decembrie. Şedinţa care urma să aibă loc astăzi, 18 noiembrie, a 211-a la număr, a fost amânată pe motive de boală a unuia dintre inculpaţi şi a unui judecător, a comunicat pentru Info-Prim Neo Vladimir Şarban, pretorul sectorului Centru. În dosare figurează 5 funcţionari municipali, foşti şi actuali. E vorba de Alexei Cebanenco, Vlad Modârcă, Ion Paladi, Gheorghe Răileanu şi Vladimir Şarban. Aceştia sunt învinuiţi de diferite infracţiuni pe perioada activităţii lor în administraţia locală a capitalei. Recent, într-un interviu acordat agenţiei Info-Prim Neo, pretorul Vladimir Şarban, care în acea perioadă deţinea funcţia de secretar al Consiliului municipal Chişinău, a spus că tergiversarea procesului penal este cauzată de conexarea mai multor dosare penale, făcută din raţiuni altele decât cele juridice. În acelaşi interviu Şarban a mai spus că va demonstra netemeinicia acuzaţiilor care i s-au adus. Şarban a fost încarcerat în noiembrie 2004, în „dosarul ambulanţelor”, fiind eliberat în octombrie 2005, doar după publicarea, la 4 octombrie 2005, a hotărârii Curţii Europene pentru Drepturile Omului. Fostul primar general al capitalei, Serafim Urecheanu, care a avut acelaşi cap de acuzare, a trecut toate instanţele, fiind achitat.