logo

860 de angajaţi ai Termocom au participat la salubrizarea râului Bâc


https://www.ipn.md/ro/860-de-angajati-ai-termocom-au-participat-la-salubrizarea-raului-bac-7967_1004667.html

860 de angajaţi ai întreprinderii Termocom au participat la acţiunea de salubrizare a râului Bâc, colectând deşeuri menajere, de vegetaţie şi de construcţie. Întreprinderea a fost responsabilă de porţiunea de la podul Ismail pe o distanţă de peste 2 mii de metri, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al întreprinderii, angajaţii Termocom au descoperit împrăştiate pe lunca râului pungi, diverse ambalaje şi sticle. Salariaţii întreprinderii au încărcat gunoiul în 28 de autocamioane şi l-au transportat la gunoişte.

SA „Termocom” îndeamnă oamenii să păstreze curăţenia în oraş, să aibă o atitudine responsabilă faţă de mediul înconjurător, faţă de propria sănătate, precum şi de sănătatea generaţiilor următoare.

Viceprimarul Nistor Grozavu a transmis mulţumiri colectivului întreprinderii pentru maniera responsabilă în care s-a implicat în campania de salubrizare.