logo

80 de metri cubi de deșeuri, acumulate în 31 decembrie și 1 ianuarie în PMAN


https://www.ipn.md/ro/80-de-metri-cubi-de-deseuri-acumulate-in-31-7967_1110440.html

Serviciile municipale au fost la datorie în centrul capitalei și au asigurat salubrizarea spațiilor publice. Despre asta ne-au comunicat responsabilii din cadrul Direcției Generale Locativ Comunală și Amenajare, transmite IPN.

Astfel, pe 31 decembrie, 1 și 2 ianuarie în Piața Marii Adunări Naționale, în timpul evenimentelor cultural-artistice au fost în teren 10 muncitori din cadrul ÎMGFL 8 ,care au lucrat de la 6 dimineața până la miezul nopții.

În ziua de 31 decembrie a fost evacuată o rută de deșeuri, în total acumulându-se 30 de metri cubi de gunoi. Pe 1 ianuarie, după noaptea de revelion au fost evacuate două rute, acumulându-se 50 de metri cubi de deșeuri. Astăzi, a fost evacuată o rută.

Potrivit DGLCA responsabilii sunt zilnic în teren și în celelalte sectoare ale capitalei pentru salubrizarea trotuarelor, a stațiilor de așteptare, a acceselor în subteranele din capitală și în curțile de bloc.