8 342 de cetățeni ai Ucrainei au solicitat azil în Moldova de la începutul războiului din Ucraina. Cererile de azil recepționate de Biroul Migrație și Azil în această perioadă depășesc cu peste 90% numărul cererilor din perioada analogică a anului precedent, transmite IPN.
„De la începutul războiului din Ucraina și până în prezent, Biroul Migrație și Azil împreună cu alți colegi au reușit gestionarea eficientă a trei centre provizorii pentru străini poziționate în proximitatea frontierei de stat. În aceste centre au primit asistență peste 11 mii de persoane”, a spus Mihail Vodă, directorul Biroului Migrație și Azil, la o conferință de presă la Ministerul Afacerilor Interne.
La fel, a fost acordată asistență informațională non stop, răspunzând la mai mult de 47 de mii de apeluri la linia verde a BMA. Pe aspecte de mobilitate, în ultimele nouă luni, BMA a fost dotat cu 18 autovehicule destinate transportului de solicitanți și pentru intervenție.
Din martie 2022, a fost lansată o aplicație mobilă care permite reducerea rândurilor de așteptare și organizarea eficientă a timpului.