logo

72 de ani de la deportări: O tot întrebam pe mama de ce alţi copii mă numesc trădător


https://www.ipn.md/ro/72-de-ani-de-la-deportari-o-tot-intrebam-pe-7978_1005849.html

În urmă cu 72 de ani, în noaptea de 12 spre 13 iunie, în Basarabia începea primul val de deportări în gulagurile staliniste. Solicitat de IPN, Valentin Dosofteev, fost deportat, a spus că avea 2 ani când familia sa a fost nevoită să lase totul în urmă şi să plece forţat în Siberia.

„Eram mic. Ne-au dat 30 de minute să ne luăm ce reuşim şi ne-au dus. O tot întrebam pe mama de ce alţi copii mă numesc trădător al poporului. Mama mi-a povestit abia după ce ne-am întors în ţară. Era un regim atât de strict, încât te temeai să-i vorbeşti și copilului tău”, spune fostul deportat.

Valentin Dosofteev îşi aminteşte că erau zile când mâncau doar ulei presărat cu sare, dar faptul că au fost uniţi i-a ţinut în viaţă. „Când m-am întors în ţară m-am minunat. Aici am cunoscut altă lume, mai frumoasă, mai liniştită”, spune bărbatul.  Familia sa s-a văzut nevoită să o ia de la capăt, să închirieze o casă pentru că a lor a fost luată de stat, împreună cu alte proprietăţi agonisite.

Operațiunea de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Oamenii erau treziţi la miezul nopţii de militari înarmaţi, care le dădeau un sfert de oră să se pregătească. Le era permis să ia cu ei de acasă doar câte 10 kg de fiecare persoană, alimente, îmbrăcăminte sau alte lucruri. Apoi erau urcaţi în tren şi duşi în Siberia.

Potrivit statisticilor oficiale, 12 mii de persoane au fost deportate din Basarabia în noaptea de 12-13 iunie 1941. Victimele deportărilor susţin că cifrele sunt mai mari.