logo

65,7% din chișinăuieni sunt absolut siguri că vor merge la urne pe 5 noiembrie


https://www.ipn.md/ro/657-din-chisinauieni-sunt-absolut-siguri-ca-vor-8012_1100078.html



Mai mult de jumătate din locuitorii municipiului Chișinău sau 65,7% din respondenții unui sondaj de opinie realizat de către CBS Research, la comanda WatchDog.MD, sunt absolut siguri că vor participa la alegerile locale din 5 noiembrie. 16,3% dintre intervievați au spus că probabil vor merge la alegeri. Puțin peste 8% au afirmat că sunt destul de siguri că vor participa.



Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri pentru funcția de primar al municipiului Chișinău, majoritatea locuitorilor capitalei și-ar da votul pentru actualul primar Ion Ceban. 46,8% din intervievații din municipiul Chișinău sunt gata să îl voteze. Dacă se iau în calcul doar răspunsurile respondenților deciși, Ion Ceban ar câștiga alegerile cu 56,1% din voturi.

Într-o conferință de presă la IPN, președintele WatchDog.MD, Valeriu Pașa, a menționat că din totalul respondenților din municipiul Chișinău pentru Lilian Carp ar vota 14,9%, pentru fostul viceprimar Victor Chironda – 4,9%, iar pentru Vasile Costiuc – 3,5%. Ceilalți candidați acumulează un scor de 2,5% și mai puțin. Totodată, conform răspunsurilor respondenților deciși, după liderul Ion Ceban, care ar obține 56,1% voturi, urmează Lilian Carp, pentru care și-ar da votul 17,9% din alegatori, iar pentru Victor Chironda ar vota 5,9% alegatori. Vasile Costiuc ar primi 4,2% voturi. Alți candidați ar acumula 3% și mai puține voturi.

Sondajul arată și cum votează la Chișinău alegătorii cu viziuni pro-ruse. 70,2% dintre cei care optează pentru aderarea la Uniunea Vamală ar vota pentru Ion Ceban și doar 2,2% pentru Lilian Carp. „Am mai verificat separat și pe cei care spun că au încredere în Vladimir Putin. Iată, vedem că aproape 72% dintre ei votează pentru Ceban și practic nimeni pentru Lilian Carp, ceea ce ne poate aduce ușor la concluzia că alegătorii cu viziuni pro-ruse din Chișinău s-au determinat foarte clar în alegerea lor și covârșitoarea lor majoritatea, din primul tur chiar, o să îl susțină pe Ion Ceban”, a spus președintele WatchDog.MD, Valeriu Pașa.




Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri pentru Consiliul municipal Chișinău, 29,7% ar vota cu PAS. Pentru PSRM ar vota 13,2%, iar pentru MAN – 9,5%. Pe locul patru după numărul de voturi se află partidul politic „Șansă” cu 4,9%, urmat de PCRM – 4,3%.



Întrebați despre problemele care îi îngrijorează cel mai mult, locuitorii urbei au menționat ambuteiajele din oraș. 56,3% dintre respondenți au evidențiat această problemă. 36,6% sunt îngrijorați de drumurile stricate, iar 32,5% de lipsa de locuri de parcare în sectoare și curțile de bloc. 29,8% din respondenți au menționat problema lipsei de parcări în centrul orașului și murdăria – 29,8%. Mai puțin de 1% din respondenți nu sunt îngrijorați de nimic.

Sondajul a fost efectuat în perioada 30 septembrie-9 octombrie, pe un eșantion de 600 de persoane cu vârstă de 18 ani și mai mult, locuitori ai municipiului Chișinău.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.