logo

6 ani de închisoare pentru un fost director de la „Moldsilva”


https://www.ipn.md/ro/6-ani-de-inchisoare-pentru-un-fost-director-de-la-7967_1021328.html

Fostul director general al Agenţiei „Moldsilva”, Gheorghe Vdovâi, a fost condamnat la 6 ani închisoare cu executare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de 3 ani. Acesta a fost găsit vinovat de depăşirea atribuţiilor de serviciu şi acţiuni soldate cu urmări grave, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generale, pe 10 noiembrie 2010, inculpatul, care deţinea pe atunci funcţia de director general la „Moldsilva”, a emis un ordin privind asigurarea angajaţilor ramurii silvice cu spaţiu locativ, alocând în acest scop un teren cu suprafaţa de 7,8 hectare din cadrul trupului de pădure „Aeroport” al ocolului silvic Durleşti.

De asemenea, prin ordinul emis cu abateri grave de la legislaţie, inculpatul a dispus directorului Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice să organizeze şi să desfăşoare lucrările de proiectare a organizării interioare a teritoriului pentru viitorul complex locativ. În  2011-2012, întru executarea ordinului, institutul de cercetări a achitat 121 mii lei pentru lucrările topografogeodezice şi prospecţiuni inginero-geologice efectuate la obiectul denumit „Cartier locativ din comuna Băcioi”, bugetul statului fiind prejudiciat în proporţii deosebit de mari.

Procurorii au constatat că prin emiterea respectivului ordin, fostul director general al Agenţiei „Moldsilva” a încălcat legislaţia privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor şi ale Codului Silvic, care statuează că terenurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, iar atribuirea terenurilor din fondul forestier pentru edificarea obiectelor în scopuri ce ţin de gospodărirea fondului forestier se efectuează de autoritatea silvică centrală de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale.

Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.