53% dintre cetăţeni consideră combaterea corupţiei drept factorul principal în îmbunătăţirea situaţiei economice din ţară, arată Studiul modului de percepţie de către populaţia Republicii Moldova a stării economiei naţionale. Cercetarea a fost efectuată şi prezentată de către Asociaţia Naţională de Marketing din Moldova, transmite IPN.
Alţi factori nominalizaţi sunt: atragerea investiţiilor (13%), eliminarea evaziunii fiscale (11%), reducerea cheltuielilor publice (7%), stimularea investiţiilor private şi celor din partea statului (câte 6%) şi reducerea TVA (4%).
„Doar 17% din respondenţi cred că economia va creşte în următoarele 12 luni, 33% sunt de părere că va descreşte şi 50% consideră că schimbări majore nu se vor înregistraˮ, a menţionat Igor Melnic, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Marketing.
Reformele întreprinse de guvernare sunt considerate foarte eficiente de doar 0,3% din respondenţi. 10,8% le consideră eficiente. La celălalt pol, peste 45% le consideră ineficiente. Doar 10% din respondenţi sunt de părere că guvernarea este în stare să soluţioneze problemele economice din ţară, iar 54 % au menţionată că demnitarilor le lipseşte voinţa politică.
Comparativ cu anul trecut, când 32% din respondenţi aveau încredere într-un trai mai bun în viitor, studiul din acest an a redus rata optimiştilor până la 21%. Optimismul în rândul celor tineri (18-20 de ani) este cu mult mai scăzut faţă de celelalte categorii de vârstă.
Cercetarea a cuprins un eşantion de 1184 de persoane de diferite vârste, selecţia acestora a fost aleatorie. Marja de eroare este de 3,4%.