Jumătate din cazurile de hipertensiune arterială sunt condiționate de alimentația nesănătoasă, dintre care 30% sunt atribuite consumul crescut de sare, iar 20% sunt legate de insuficiența consumului de fructe și legume. Un studiu realizat în 2021 arată că în Republica Moldova aproape 35% din adulți (18-69 ani) au fost depistați cu valori ale tensiunii arteriale crescute sau au menționat că se află sub medicație pentru HTA. Datele sunt prezentate în contextul Zilei Mondiale a Hipertensiunii Arteriale marcate pe 17 mai, transmite IPN.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică menționează că hipertensiunea arterială (HTA) este o afecțiune medicală caracterizată prin creșterea persistentă a valorilor tensiunii arteriale peste limitele normale (140/90 mm Hg sau mai mare). Este cauza majoră a unei serii de probleme de sănătate, cum ar fi: accidente vasculare cerebrale, atac de cord, boli de rinichi etc.
Anual, peste 10 milioane de vieți sunt pierdute din cauza hipertensiunii arteriale. La nivel global numărul de adulți cu vârsta cuprinsă între 30 și 79 de ani cu hipertensiune arterială a crescut de la 650 milioane la 1,28 miliarde în ultimii treizeci de ani, majoritatea (două treimi) trăind în țări cu venituri mici și medii.
Factorii de risc ai hipertensiunii arteriale sunt divizați în două grupuri: factori de risc care nu pot fi modificați. Printre aceștia se numără vârsta, ereditatea, rasa etc. La fel sunt și factorii de risc modificabili, care țin de comportament și stilul de viață, inclusiv: alimentația nesănătoasă, activitatea fizică insuficientă, consumul de tutun și alcool, obezitatea.
Inactivitatea fizică este responsabilă de aproximativ 20% din totalul cazurilor de hipertensiune arterială. Obezitatea, cauzată de excesul caloric alimentar și lipsa de activitate, este responsabilă de aproximativ 30% din cazurile de hipertensiune arterială, iar consumului excesiv de alcool i se atribuie 3% din totalul cazurilor de HTA.
Specialiștii din sănătate publică atenționează că hipertensiunea deseori decurge fără simptome, fiind denumită și „asasinul tăcut”. Simptomele HTA apar când tensiunea arterială atinge valori foarte ridicate, când se întâmplă să crească brusc și suficient de marcat, devenind o urgență medicală. Este vorba despre dureri de cap (cefalee), vedere încețoșată sau alte modificări ale vederii, greață, amețeli, hemoragii nazale, palpitații, respirație scurtă etc. Pentru stabilirea diagnosticului de HTA, măsurarea tensiunii arteriale o singură dată nu este suficientă, se recomandă atât măsurarea repetată, cât şi monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale şi automonitorizarea tensiunii arteriale la domiciliu.